Generatia mea curajoasă


[discursul meu cu ocazia a 40 de ani de la terminarea Facultăţii de Comerţ Exterior, 31 mai 2013]

Noi, cei care aniversăm azi 40 ani de la terminarea facultăţii şi care ne-am născut în anii ’50, facem parte dintr-o generaţie curajoasă. Am trăit aproape perioade egale în cele două siteme, cu bune şi cu rele, cu siguranţă cea mai decadentă perioadă a comunismului, dar şi începuturile ezitante şi confuze ale capitalismului în România. Am văzut schimbări de regimuri sociale şi politice, de paradigme. Am experimentat transformări majore în stilul nostru de viaţă, unii dintre noi s-au aventurat pe teritorii complet noi. Dar îi mulţumim lui Dumnezeu că suntem astăzi aici. Şi ne rugăm pentru cei care nu mai sunt printre noi.

Copilăria noastră a fost relativ ferită de rigorile vremurilor vitrege. Nu am suferit noi direct, dar am plâns pentru bunicii şi părinţii noştri. Am auzit de arestări, de închisorile din Piteşti, Sighet sau Poarta Albă. Iar unii dintre noi şi-au văzut părinţii în poziţii noi, ca să construiască socialismul. Dar noi toţi am avut aproape aceeaşi copilărie, trasă la indigo. Societatea ne uniformiza, iar întâlnirea noastră pentru prima dată în 1969 aducea împreună fete şi băieţi din toată ţara, la fel de inteligenţi, educaţi, emancipaţi şi spirituali, indiferent că veneau de la ţară sau din capitală. Vă mai amintiţi cu siguranţă cine a intrat cu media 10 la admitere.

Am venit la facultate într-o perioadă de speranţă, de relativă reinstaurare a libertăţilor individuale, de oarecare încredere că lucrurile vor merge mai bine, într-o perioadă când se vorbea de deschidere şi de reforme. Când Bucureştiul parcă mai păstra un aer interbelic, cu cabaretul Mon Jardin lângă clădirea nouă, din beton şi sticlă, a facultăţii noastre. Când puteam să mai bem un pahar de vin roşu cu 3 lei pe Magheru. Şi o bere cu 50 bani.

Eram tineri şi aveam vise. Mulţi dintre noi nu au găsit exact ce căutau sau ce aşteptau. Dar ne-am bucurat că eram diferiţi de alte facultăţi. Ne atrăgeau mai mult cursurile de filozofie şi de drept comercial, decât cele de economie politică sau de merceologia produselor. Poate cea mai exuberantă prelegere a profesorului Gruenberg despre evenimentele de la Paris din mai 1968 (pe care le-a trăit pe viu) şi Jean Paul Satre, dar şi cea mai frumoasă prezentare despre filozofia lui Engels. Eram bucuroşi că mai puteam citi publicaţii şi cărţi în limbi străine, se mai aduceau încă Le Monde şi L’Humanite sau Jeune Afrique. Nu toate numerele, dar suficiente. Şi că vizitam Biblioteca Franceză. Şi că asistam la spectacole de teatru avangardiste (Regele Lear, Radu Penciulescu). Şi discotecile de renume, cu DJ meseriaşi.

 

Dar speranţele noastre într-o viaţă mai bună şi mai liberă s-au năruit repede. Îmi aduc aminte că au început cu schimbarea cursului de filozofie în materialism dialectic, cu ideologizarea învăţământului, cu controlul de partid, cu exmatricularea dacă ascultaţi BBC şi Europa Liberă, cu vizitele în China şi Coreea de Nord, cu schimbarea manualelor, cu citatele în lucrările de cercetare. Dar noi mai credeam în misiunea noastră profesională… cei care au putut şi-au găsit noi orizonturi… mulţi au rămas să înfrunte lipsurile, frigul, întunericul… şi degradarea.

Sunt sigur că toţi ne-am bucurat la revoluţie… Avem şi un erou, împuşcat în Piaţa Revoluţiei de trupele teroriste… Cine mai ştie cine şi de ce… probabil pentru că vroia să respire. Şi să trăiască. Iar noi, ceilalţi, am început o viaţă nouă. Şi am putut să ne reunim cu cei care plecaseră. Alţii au plecat numai acum pe alte tărâmuri. Am fost norocoşi că nu eram încă expiraţi. Dimpotrivă, suficient de maturi, poate prea prudenţi, încercaţi deja de viaţă. La 40 de ani poţi să o iei de la capăt. Poţi să decantezi ce merită să mai păstrezi, la ce-ţi folosea experienţa anterioară. Dar mai ales să înveţi şi altceva, să te apuci de o nouă carieră, de o afacere, de un nou proiect. Experienţele şi evoluţiile noastre au fost diferite, dar toate merită. Dar suntem fericiţi să le împărtăşim. Şi să le continuăm sau să inventăm altceva.

Suntem aici pentru că ne este drag să fim împreună. Să ne mai amintim de bune şi de rele. Să vorbim, să glumim, să ne veselim… Să avem ce povesti copiilor şi nepoţilor noştri… Cum era pe vremea noastră. Să ne urăm sănătate şi să ne revedem cu bine.

01/06/2013 2 Comments română

About the Author

Mișu Negrițoiu

  • Da_si_Nu

    La 7 ani de la evenimentele din decembrie ’89, aveam 25 si inca eram furios pe ‘ultima’ generatie responsabila pentru ororile ‘comunismului romanesc’ (nascuta prin anii ‘50). Viata indecenta, lipsurile, inapoierea conceptuala, toate erau inca atributele lor.
    Au trecut anii de-atunci, suficient de multi incat alte generatii sa fie responsabile pentru viata de acum. Mai mult de atat, am devenit chiar noi exponentii prezentului. Si suntem judecati, in mod identic, de noile generatii. Pentru lipsurile vietii cotidiene, pentru inapoierea fata de standardele occidentale.
    Furia de odinioara a fost inlocuita de o cautare asidua. Ce poate face omul singur, individul, ce forte si ce parghii poate misca ca sa coaguleze o societate intr-o directie noua sau macar intr-o schimbare. Viata nu-ti da multe sanse si nici multe ‘culoare’. Autostrazile sunt putine iar destinatiile si mai putine.
    Inveti sa apreciezi ce au facut predecesorii. Inveti sa intinzi o mana generatiei ’50.
    Impreuna am putea avea o sansa buna…

  • Dracula1

    Am trait mai mult de jumatate din viata mea in occident; stiu care este diferenta intre capilalismul occidental si cel romanesc.
    Romania are nevoie de o schimbare de politica fiscala si de mentalitate caci in occident
    – in toate tarile exista un tarif progresiv
    – sarcinile familiale sunt deductibile ( ex. cheltuielile de sanatate)
    – exista alocatii pentru copii si batrini
    si mai ales
    – nu exista sistemul de bacsis, spanga, etc.Exista o pedeapsa penala pentru unul si altrul.

    Quo vadis?