De ce România nu e Cipru și nici Grecia

De ce România nu e Cipru și nici Grecia

România a parcurs 20 ani de reforme, incomplete sau improvizate, dar progresul este vizibil şi produce efecte. Autorităţile române au fost asistate în tranziţia la economia de piaţă de FMI (acordurile cu FMI au acoperit 15 din cei 23 ani de “capitalism”), Banca Mondială şi Uniunea Europeană, unde s-a concentrat poate cea mai avansată expertiză în materie.

Perioada de preaderare la Uniunea Europeană a fost un adevărat program de ajustare structurală (de exemplu, privatizarea distribuţiei de gaze şi electricitate, monopolului petrolier, telefoniei fixe etc.) și reforme (liberalizarea preţurilor şi a comerţului exterior etc.), transformând economia României într-un termen relativ scurt, dintr-o economie centralizată, de comandă, într-o economie de piaţă funcţională, preponderent privată şi complet deschisă. Investiţiile străine directe au dinamizat economia României (52% din producţia sectorului privat), mai ales în sectoarele de telecomunicaţii, autoturisme şi componente auto, produse lactate, băuturi nealcoolice, dar şi industria financiară, comerţul cu amănuntul etc. care generează şi majoritatea exporturilor României de peste €50 mld.

Economia României are toate ingredientele să intre într-o fază de dezvoltare sustenabilă dacă se continuă reformele economice şi sociale, ajustarea structurală şi reforma administraţiei publice. Multe lucruri s-au făcut, mai sunt de adăugat puţine, dar esenţiale. Avem o economie complexă, deşi mică (€131 mld. PIB), plurisectorială cu producţie industrială, agricultură şi servicii. Operatorii economici din România sunt competitivi local şi internaţional prin forţe proprii, verificate de piaţă, nu prin subvenţii, poziţii de monopol sau alte avantaje. Asta face producţia din România sustenabilă şi regulile jocului (mediul de afaceri) mai productive.

Sistemul bancar din România este unul… localizat, dar operat preponderent de bănci cu experienţă, competitive şi în alte pieţe care oferă servicii moderne. Băncile primesc depozite şi economii locale, nu străine, sau îşi finanţează activele locale din economisiri externe, dar pe cont propriu. Țările de origine ale băncilor din România au dovedit că au forţă economică să-şi protejeze sau să-şi salveze băncile în condiţii de criză şi să protejeze astfel depunătorii români. Activele bancare din România reprezintă numai 62% din PIB, datoria publică 35% (trim. III 2012), iar datoria externă 74% din PIB. România se bucură de un rating pe piețele financiare de “investment grade” și se finanțează la costuri cu mult sub Grecia sau Cipru (relativ la situațiile lor prezente de “default”/faliment) sau chiar țări dezvoltate ca Italia și Spania. România a reușit să-și ajusteze dezechilibrele financiare prin forțe proprii, cu sprijinul FMI și UE, înainte de a se declanșa criza în Grecia şi Cipru.

Economiile Ciprului şi Greciei sunt mai mult monosectoriale (preponderent servicii turistice, navale şi… financiare) şi mai mult închise decât deschise. Sectorul bancar în colaps este unul cu capital naţional(!), cu alte sectoare importante încă de stat (nu am văzut privatizări în ultimii 10-20 ani), puţin competitive (dominate de monopoluri, publice sau private), puţin sau deloc transparente, puţin reformate şi chiar dezechilibrate.

Ciprul are un produs intern brut de €18 mld. din două servicii (paradis fiscal şi turism) care nu sunt sustenabile. În acelaşi timp are depozite (străine evident) de €127 mld., reprezentând peste 700% din PIB adică o economie monetară fără nicio legătură cu economia reală. Depozitele sunt volatile pentru că sunt numai înregistrate în Cipru, dar folosite altundeva. Deci este nu numai o economie nesustenabilă, dar şi o economie “neconvenţională”, atipică pentru înţelegerea şi politicilor vest-europene care condamnă (cel puţin în spirit ocazional şi în acţiune) paradisurile fiscale asociate cu evaziunea fiscală.

Nu este de mirare că “salvatorii” europeni nu sprijină acest tip de economie, ba dimpotrivă. “Normalizarea” economiei Ciprului, care să producă venituri sustenabile, necesare unui echilibru fiscal şi stabilităţii financiare este o sarcină imposibilă. În lipsă de soluţii economice, donatorii au cerut în schimbul asistenţei de salvare, acţiuni hotărâte de “restructurare” a instituţiilor financiare gigantice şi “curăţarea economiei de către Guvern” (bail-in). Aici nu este vorba de o criză bancară, ci de eşecul unui sistem economic piramidal şi oportunist care se prăbuşeşte la prima adiere mai serioasă a vântului.

Grecia, în afară de economia închisă şi monopolistă, excelează printr-o lipsă aproape totală de producţie industrială şi o datorie publică excesivă (peste 150% din PIB, trim. III 2012), care subvenţionează de fapt un nivel de ţări nesustenabil. Capacitatea acestor state de a-şi rezolva propriile probleme şi a-şi salva propriile instituţii financiare s-a dovedit insuficientă, tocmai pentru că sistemul lor economic produce puţin, consumă mult şi este nesustenabil.

România se promovează în exterior pentru atragerea de investitori străini pentru că beneficiază de forţă de muncă relativ ieftină şi calificată, mai ales pentru producţia industrială. Românii sunt educaţi, sclipitori şi muncitori. Poate că acesta este principalul avantaj al României: cetăţenii ei muncesc! Când ai un popor care munceşte, învaţă (engleza în acelaşi timp cu româna!), se sacrifică (cum au reuşit să evite dezastrul în 2010 – 2011), îşi ştie măsura, aleargă după locuri de muncă în Europa (inclusiv Cipru şi Grecia), eşti salvat natural. Casnicele cipriote au în casă 2-3 femei (eventual românce) să le facă diferite treburi. Le plătesc pe ele şi tot mai au bani. De unde? Românii muncesc mult (poate chiar bine) şi trăiesc modest. Ce-i drept, ar putea să trăiască şi mai bine dacă ar avea o administraţie care să poată transforma resursele de care dispune în bunăstare pentru cetăţenii ei.

Bunăstarea socială în România este cu mult sub posibilităţile ţării, spre deosebire de bunăstarea socială în Cipru şi Grecia, unde este cu mult peste posibilităţile ţărilor. România are lucruri neterminate, poate nu ştie să-şi gestioneze bine resursele, poate are o productivitate scăzută, dar sunt lucruri care se pot îmbunătăţi. Nu sunt lucruri fundamentale care trebuie croite din nou sau luate de la capăt, ca în celelalte două ţări. Noi nu trebuie să reproiectăm modelul nostru economic, noi trebuie numai să-l completăm, să-l turăm la aceeaşi viteza. Mi-e teamă că celelalte două ţări, surori ortodoxe, trebuie să-şi reproiecteze modelul de bunăstare şi nu vor reuşi numai prin forţe proprii.

România este mai deschisă şi cooperantă cu partenerii internaţionali, are multe de învăţat şi de “transferat” din economiile şi democraţiile mai avansate. Miracolul occidentalizării României din secolul XIX poate fi repetat printr-un miracol al modernizării rapide a ţării în secolul XXI. Și România poate! Am îndoieli că vecinii noştri balcanici mai pot. Sunt prea mândri de civilizaţia lor veche!

Mișu Negrițoiu