Câte ceva de pe la noi…


A venit primăvara, marcată de mărțișoare, ghiocei și apoi Sărbătoarea de Paști. Ne schimbăm ținuta și vestimentația – mama mea ne îmbrăca totdeauna de Paști în haine noi – și devenim mai vrednici după ce ieșim din hibernarea de iarnă. Atenție, în ziua de Paști nu e bine să dormi după-amiaza!

De Paști, tradițional, ouă roșii, miel, drob, borș cu verdețuri, friptură la tavă sau la grătar și pască sau cozonac. Evenimentul marchează însă și o schimare de dietă. Gata cu mâncărurile de iarnă bogate în calorii. S-a terminat și porcul de Crăciun, carnea și cârnații topiți la garniță, murăturile și varza murată pentru sarmale (cei drept, ultimele tot de Paște!). Românii trec la verdețuri (ștevie, urzici, ceapă și usturoi verde), caș proaspăt, ouă și pui de primăvară. Pește pe unde se poate (crap, păstrăv, știucă, plătică, biban) și ce a mai rămas din mieii după Paște.

Eu am bătut țara în lung și în lat și în ultimii 20 de ani, și înainte de Revoluție. Am obsesia bucătăriei locale și a felurilor tradiționale. Îmi plac restaurantele românești și secuiești, după caz poate mai mult cele de familie. În fiecare loc aș vrea o nouă experiență, dar una autentică. Mi-aduc aminte din copilărie, când s-­a dat “liber” ca mandatarii să deschidă restaurante, au înflorit dintr-o dată, cu imaginație, diversitate și bun gust. Chiar și cele de stat, mai puține, dar bune.

În Bucovina, la Rădăuți un restaurant memorabil (“Nordic”), cea mai bună ciorbă (rădăuțeană), la Suceava cei mai buni papanași, la Mănăstirea Moldovița cea mai bună brânză cu mămăliguță și smântână, la Câmpeni (Alba) am mâncat cel mai bun balmoș, în Oltenia (la Dăbuleni) cea mai bună ciorbă de pui, în Târgu Neamț (Restaurantul Cooperației) de departe cea mai bună tochitură (moldovenească) etc. Iar la Odorheiul Secuiesc cel mai bun gulaș (mult mai bun decât la Budapesta sau Lacul Balaton!). De atunci tot caut mâncăruri românești: plăcinte poale-n brâu în Moldova, tochitură mai peste tot (se apropie de experiența mea anterioară poate Hanul Ancuței), ostropel de pui la Craiova…

Poate ați auzit probabil de “saramură de pui oltenească” (sunt mulți care asociază numai prazul cu Oltenia)?

Dacă scrie cineva o nouă carte de bucate autentice românești pot contribui cu această rețetă:

Se ia un pui de curte, de primăvară, se sărează, se stropește cu puțin mujdei de usturoi și cu boia de ardei. Puiul se frige bine pe grătar, împreună cu ardei verzi sau uscați (ardei românești înșirați pe o salbă peste iarnă), eventual roșii. Separat se încălzește apă pentru saramură, puțin sărată, peste care se pun boia și mujdei de usturoi (după gust). În castronul cu saramură se pune puiul fript la grătar, ardeii și roșiile coapte. Nu se folosește lingura sau furculița. Saramura se soarbe cu un ardei uscat, despicat în diagonală, iar carnea de pui se ia cu mâna. Se servește cu mămăliguță. Merge și vinul roșu, de regiune…

Încercati, sunt convins că o să vă placă.

P.S.: Am fost într-o scurtă vacanță. Noul job începe acum.

30/04/2014 1 Comment română

About the Author

Mișu Negrițoiu