Câteva Consideraţii Despre Brexit


Am lăsat să mai treacă ceva timp de la referendumul din Marea Britanie din 23 iunie 2016, cu privire la apartenența la Uniunea Europeană şi de la valurile de comentarii emoţionale după anunțarea rezultatelor. Deși Brexitul îi afectează direct doar pe britanici, construcția europeană este mai slabă fără Marea Britanie, deci în realitate ne afectează pe toți din UE. Din experiența mea în organismele europene pentru liberalizarea serviciilor financiare şi consolidarea pieţei unice, contribuția colegilor britanici este de neegalat.

Departe de a provoca efecte catastrofale, Brexitul marchează mai degrabă sfârşitul unei etape, cel puţin în Anglia. Marea Britanie intră prin asta într-o instabilitate politică neaşteptată. Cauza nu e neapărat demisia primului ministru, motivele sunt mai degrabă de natură structurală, de durată, decât conjuncturală. Din motive conjuncturale au mai fost schimbaţi prim-miniştrii în funcţie – inclusiv titanii Margaret Thatcher şi Tony Blair – fără consecinţe politice structurale.

Fără soluţii concrete

Deși preluarea conducerii guvernului de către Theresa May a urmat un traseu obișnuit, tradițional şi instituționalizat, există frământări ascunse în spatele acestei tranziții şi formarea noului guvern, inclusiv surprize neașteptate.

În ciuda declarațiilor noului prim-minstru că situația este sub control (Brexit is Brexit), lipsesc totuși soluţiile concrete pentru o situaţie fără precedent şi mai ales lipsește un plan (o foaie de parcurs). Pare că noul guvern a delimitat două funcții cheie, una pentru ieșirea din UE (Departamentul pentru ieșirea din UE) şi alta de conturare a noului rol în lume al Marii Britanii (Foreign Office)

Dar în contextul Brexit, proiecţiile Marii Britanii la nivel global sunt neclare şi iluzorii, situația internă este însă mai gravă şi presupune schimbări instituţionale serioase şi la nivelul partidelor politice. Cine va creiona şi va conduce noul curs istoric al Marii Britanii? Conservatorii, care s-au bătut „pentru”, dar şi „împotrivă” sau laburiştii, care au făcut campanie „pentru” rămânerea în UE, dar ai căror lideri pledează de facto „împotrivă”.

Şi nici ieșirea din UE nu este chiar o „ieşire”, ci probabil o poziție între asociere şi membru, dar destul de nesigur că poate fi conturată. Marea Britanie nu-şi permite să se îndepărteze de UE, pentru că nu mai are nimic echivalent din vechiul imperiu.

Referendumul, o eroare politică

Instabilitatea politică şi lipsa unui plan „de ieşire” sunt de durată şi, în consecinţă, asociate cu vulnerabilităţi permanente care au afectat şi vor continua să influenţeze evoluţiile negative ale pieţelor financiare, deteriorarea indicatorilor financiari ai Marii Britanii – de la deprecierea monedei la scăderea valorii activelor pe piețele internaționale şi scăderea ratingului ţării.

Statele UE şi alte ţări terțe pot fi afectate parțial şi marginal, funcție de asocierea cu activele financiare britanice sau de tranzacţiile în lira sterlină. Scăderea acestor valori afectează însă în primul rând Marea Britanie. Referendumul pentu Brexit, instituțional vorbind, este o mare eroare politică şi marchează o schimbare de paradigmă: cum va fi condusă Marea Britanie în continuare? Prin democrație politică, pe baza programelor partidelor politice şi a leadershipului elitelor sau prin democrația maselor şi apelarea la referendum în problemele fundamentale?

Campania pentru referendum a fost unică în felul ei, unde partidele politice nu au avut o platformă proprie, iar mesajele nu au fost rezultatul unor programe politice instituționale, ci mai degrabă poziții personale ale diferiților lideri politici, diferite chiar în interiorul partidelor. Motivația şi explicația consecințelor au fost mai degrabă bazate pe experiențe personale curente şi nu pe o viziune de viitor, la nivelul elitelor. Va influența acest lucru democrația politică şi evoluțiile viitoare?

Nostalgia istorică

Marea Britanie este o țară unică în felul ei, atât din perspectivă geografică, dar şi istorică. Şi tocmai această unicitate a alimentat reacțiile unor lideri politici sau sociali ca şi ale populatie anglo-saxone în recentele consultări cu privire la viitorul ţării. Dar ce a lipsit  din mesajele liderilor sau din dezbaterile politice, au fost tocmai schimbările geo-politice, economice şi sociale globale, care au schimbat fundamental rolul Marii Britanii în prezent, dar mai ales în viitor. Pare mai degrabă o nostalgie istorică, departe de a avea un corespondent practic în lumea de astăzi, unde Marea Britanie nu mai poate să fie ce a fost în secolele XVII-XIX.

Este adevărat, probabil, că instituțiile fundamentale ale lumii moderne – statul de drept şi democrația constituțională (Magna Carta, 1215), justiția, drepturile şi libertățile individuale, dar mai ales economia de piață (Adam Smith/Wealth of Nations, 1776), revoluția industrială şi dezvoltarea economică sunt de proveniența anglo-saxona şi au îmbogățit evoluția omenirii. Până şi majoritatea sporturilor moderne – de la fotbal, tenis şi golf, până la cricket şi baseball – sunt de inspiraţie britanică. Pionieratul creativ al Marii Britanii, de la Regina Elisabeta I până la Regina Victoria, reprezintă o contribuție importantă la dezvoltarea ţării şi a civilizației mondiale.

Astăzi însă, Marea Britanie nu se mai poate dezvolta „prin ea însăși” şi nici nu mai poate inspira sau domina lumea. Are nevoie să meargă într-un grup de ţări care să-i pună în valoare calităţile şi experiența şi să-i potențeze prosperitatea. Niall Ferguson, „cel mai strălucit istoric al generației sale”, cum îl numește The Times, a publicat recent o sinteză remarcabilă „ Empire: How Britain Made the Modern World”, care trece în revistă contribuția anglo-saxonă la civilizaţia şi dezvoltarea lumii moderne, de la descoperirile geografice, lumea nouă şi revoluția industrială. Cândva, imperiul englez a administrat un sfert din populația lumii, cam aceeași proporție din teritoriul globului, şi a dominat aproape toate oceanele. Imperiul englez a fost cel mai mare imperiu care e existat vreodată.

Cartea încearcă să răspundă la întrebarea cum de un grup de insule a ajuns să domine omenirea în această proporție şi dacă această expansiune a fost sau nu benefică pentru civilizaţie. Cu bune şi cu rele, lumea de astăzi este influențată într-o bună măsură de cei aproape 400 de ani cât a durat Imperiul englez. Din această perspectivă, englezii de rând sau aristocrații scăpătați, care privesc la măreția lor istorică, se simt limitaţi în cadrul incomod al normelor unitare şi uniforme ale Uniunii Europene. Este Marea Britanie mai mare decât Uniunea Europeană? Este prea strâmtorată când trebuie să asculte şi să se conformeze, ca toți ceilalți, Comisiei de la Bruxelles? Ce mai face Parlamentul englez, care a adoptat prima Constituţie la 1285 şi s-a luptat cu Coroana la 1688? Ce face Guvernul Maiestății Sale, ascultă de Parlamentul european?

Din nou în UE?

Evenimente recente ca migrația forței de muncă, în cadrul pieței unice a muncii, bunurilor şi serviciilor, frustrarea pentru alocarea de fonduri sociale pentru străini din contribuția englezilor şi poate de pierderea locurilor de muncă, la nivelul populației, coroborate cu măreția nobiliară a imperiului, au generat reacții de frustrare, alimentate de retorica politică şi au condus la o decizie care nu are decât suport istoric.

Ce va face Anglia în următorii 10 ani? Probabil va cere din nou intrarea în Uniunea Europeană, aşa cum a făcut mulți ani în deceniul 6, când Charles de Gaulle, pe bună dreptate, îi cataloga drept insulari izolaţi, cu o gândire şi cu o filozofie diferită. Şi s-a opus cât a putut intrării Marii Britanii în Uniunea Europeană. Dar filozofia diferită a fost exprimată de Margaret Thatcher când a renegociat aderarea, iar mai târziu de votul majoritar în referendumul organizat de David Cameron. Nu știm ce vor face în continuare. Ce ne putem aștepta de la Boris Johnson?

18/07/2016 0 Comments română

About the Author

Mișu Negrițoiu