Academia de Studii Economice a derulat recent o serie de manifestări dedicate unei frumoase aniversări: 100 de ani de la constituire. Invitaţi de marcă, de la şeful statului la absovenţi (alumni), academicieni, profesori, miniştri, înteprinzători, bancheri. Reprezentanţi ai generaţiilor de absolvenţi şi profesori strânşi să arate că ASE înseamnă ceva. Doar studenţii nu erau prezenți, probabil ceva legat de logistica de organizare.
Mesaje festiviste (la aniversări numai de bine!), amintiri, poveşti emoţionante, din seria “ce bine era când am fost tineri”, felicitări şi diplome. Revista Economistul a dedicat un număr special unui documentar complet şi mai multe pliante interne. Lăudabile iniţiative.
Am fost invitat la una dintre sesiuni, organizată de Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (fostă Economia Comerţului Exterior), al cărui absolvent sunt şi unde am şi predat o perioadă. Am fost invitat chiar să spun câteva cuvinte cu această ocazie. N-am mai apucat. Dar cel puţin am ascultat câteva mesaje interesante, inclusiv de la reprezentanţii unor universităţi/facultăţi străine.
Eu am fost ataşat de facultatea mea după absolvire: am fost asistent, “plata cu ora”, autor al unor capitole din cursul de tehnica comerţului exterior, doctorand (titlul de “doctor” l-am obţinut după Revoluţie), iar mai târziu (din 1994), profesor, titularul cursului “Finanţare Internaţională” pentru un deceniu. Prin introducerea acestui curs am satisfacţia că Facultatea de REI a îmbrăţişat o nouă specializare: serviciile financiar-bancare, rivalizând chiar cu facultatea de specialitate. Am cărat genţi întregi de cărţi cumpărate din Londra, New York sau Paris pentru studenţi, am folosit metode moderne de predare când încă se mai citea de la catedră, am lucrat cu studenţii la seminarii, am îndrumat zeci de lucrări de diplomă. Am încercat să fac lucrurile diferit, altfel, modern. Asistentul meu (acum profesor) a făcut chiar primul website pentru cursul nostru.
În perioada când am fost demnitar public (1991 – 1996) am încercat să angrenez ASE în programele de cercetare finanţate de Uniunea Europeană (am coordonat primele programe PHARE), să aduc în Facultatea de REI asistenţă (British Council, PHARE) pentru ajustarea programei de învăţământ cerinţelor moderne, să împărtăşim experienţă universităţilor europene (visiting lecturers) privind metodele de predare şi de lucru cu studenţii, conţinutul cursurilor, funcţionarea catedrelor etc.
S-au schimbat multe lucruri de atunci. Academia este mai aerisită, mai modernă, mai dotată. Sala de lectură este monumentală, păşeşti în ea ca într-o catedrală, unde te sfieşti chiar să şi şopteşti, dar te îndeamnă la studiu. Dotările digitale, de ultimă generaţie, îţi facilitează accesul la orice sursă de documentare. Bibliotecile te îmbie, deşi era tabletelor îţi permite să studiezi şi de la distanţă. Probabil metodele de predare s-au schimbat foarte mult. Modestele mele retroproiectoare ar fi arhaice, iar cărţile fotocopiate pe care le căram la cursuri şi la seminarii ar stârni acum râsul studenţilor.
Aş fi folosit toate aceste resurse să marchez superba ocazie aniversară cu sesiuni de dezbateri şi de analiză a unei istorii de 100 ani: ce a fost iniţial Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, cum a fost “acaparată” şi transformată şi ce a devenit acum, la ancorarea în modernitate. Momentele de referinţă şi inspiraţie, marii profesori şi participarea lor la făurirea destinelor ţării, dar şi devierile, greşelile şi rebuturile. Profesori şi studenţi, absolvenţi şi simpatizanţi, aş fi vrut să participe la o evaluare critică a conţinutului şi la realizările învăţământului economic din ASE şi la conturarea profilului instituţiei pentru viitor. Care este locul şi rolul ASE în societatea românească de astăzi? Este ASE o instituţie a cadrelor didactice sau a studenţilor? Este un partener al dialogului social? Este o instituţie de sprijin pentru politicile publice?
După mai mult de 20 ani, România se zbate încă să-şi definească modelul de dezvoltare economică-socială. Lipsesc înţelegerea trecutului, nevoile prezentului şi direcţiile viitorului. Lipsesc în egală măsură noţiunile de bază. Un exemplu este manualul şcolar sau universitar (textbook); societatea pierde timp preţios în discuţii contradictorii despre aceste noţiuni. Dezbaterea publică ar trebui să se concentreze pe opţiunile politice ale unui model sau altul, nu asupra învăţării a ceea ce îţi lipseşte din şcoală. Mi-ar plăcea ca ASE să umple acest gol, să se asigure că absolvenţii pleacă cu noţiuni solide de specialitate aplicabile (ca din programul DOFIN – Doctoral School of Finance and Banking) şi să participe, instituţional, la formularea direcţiilor de dezvoltare ale României. Academia poate să elaboreze propria viziune strategică asupra dezvoltării României, dar una credibilă, modernă, motivată, solidă şi, nu în ultimul rând, academică, de referinţă.
Teme majore ale vieţii contemporane nu sunt abordate ştiinţific: criza financiară şi recesiunea economică, rolul instituţiilor financiare, competitivitatea României, dezvoltarea durabilă, convergenţa economiilor UE, adoptarea Euro, viitorul instituţiilor europene etc. Abordarea nu prin câteva opinii remarcabile ale unor profesori (inclusiv cei cu importante poziţii publice), ci în dezbateri în cadrul catedrelor şi ale sesiunilor ştiinţifice cu opinii de autor, care se decantează în poziţia universităţii (vedeţi Chicago University pe macroeconomie).
Aş vrea ca ASE să aibă o revistă proprie, de ţinută (un fel de Harvard Business Review local) în care să publicăm lucrări de cercetare, deopotrivă studenţi, profesori, absolvenţi, simpatizanţi. Am decantat idei, opinii, argumente, teorii. Dincolo de o şcoală de învăţământ, ASE ar putea să fie o şcoală de economişti (cum este şcoala BNR), care să impună direcţia şi viziunea cercetării şi doctrinelor economice româneşti (echivalentul Academiei Române). Doar dezvoltarea modernă se bazează pe clustere de învăţământ-cercetare-producţie (modelul Porter diamond) în cea mai puternică regiune a ţării.
Mi-aş dori ca Academia să-şi propună să devină una dintre cele mai râvnite universităţi economice. Românii care pleacă la studii în străinătate ţintesc top 100 în lume. De ce nu ar putea şi ASE să fie printre primele 100 de universităţi din lume? Sunt numai câteva dintre ideile pe care aş fi vrut să le spun colegilor şi studenţilor la Aniversarea a 100 de ani. În rest, toţi suntem suntem mândri că am absolvit ASE. Atunci nici nu prea aveam de ales.