Lecţia oferită Ciprului de Uniunea Europeană în programul de asistenţă financiară (bail-out), combinat cu eforturi proprii (bail-in) şi restructurarea depozitelor din bilanţul băncilor cipriote care depăşesc 100.000 € (în marea majoritate deţinute de străini) este o lovitură dură dată paradisurilor fiscale. Această poziţie nu este nouă.
Avertismente au fost transmise anterior de liderii politici de dreapta (Angela Merkel), dar şi de stânga (Francois Holland). Se pare că guvernele europene (şi nu numai, dacă ne aducem aminte de presiunea SUA pe băncile din Elveţia) sunt la unison în a interpreta “optimizarea fiscală” oferită de paradisurile fiscale ca fiind pur şi simplu “evaziune fiscală”. Presiunea pe veniturile din impozite, în condiţiile scăderii producţiei şi bazei de impozitare în recesiune, nu mai permite tratarea cu largheţe a ingineriilor financiare şi bătălia se pare că este totală.
Oficialii UE şi ai ţărilor membre (Germania) au declarat că pachetul de restructurare convenit cu Cipru este unic şi special. Pentru a linişti pieţele că nu urmează exemplul şi alte ţări cu măsuri similare. Adică să ceară şi contribuţia sectorului privat la costul restructurării (bail-in), destul de atipic pentru programele publice de evitare a riscurilor sistemice (too big to fail). Cazul unic derivă, înţeleg, din statutul special al pieţei cipriote de “paradis fiscal” (activele bancare depăşesc de aproape 8 ori economia reală). Mesajul a fost rapid recepţionat: Luxemburgul (o piaţă financiară de dimensiuni comparabile, dar considerată mai solidă) a anunţat că renunţă la secretul bancar, ceea ce ar pune capăt paradisului fiscal.
Ce zic ciprioţii? De la lozinci emoţionale (Ciprul nu e de vânzare!) până la cererea de retragere din UE (Episcopul ortodox al Ciprului), aproape la unison resimt sfârşitul unei epoci, a unui sistem lejer de a trăi bine, valorificând o poziţie geografică, poate şi istorică, dar cu siguranţă un sistem de “acomodare” superficială a intereselor financiare ale magnaţilor.
Am fost surprins de poziţia unui înalt (fost) demnitar din lumea greco-ortodoxă (şi mediteraneană!), dar în continuare o personalitate internaţională a lumii social-democrate: Andreas Papandreou invitat la Congresul PSD la Bucureşti. Discursul lui Papandreou, fost lider PASOK în Grecia şi Prim-ministru când au început conştientizarea dezastrului financiar în Grecia şi primele masuri de austeritate, poate fi o lecţie de economie socială pentru orice guvern. Transparenţă, competitivitate, şanse egale, incluziunea socială, infrastructură şi educaţie, adâncirea democraţiei, combaterea naţionalismului, investiţii şi dezvoltare, locuri de muncă şi nu austeritate. Dar şi disciplină fiscală.
Andreas Papandreou, care este Preşedinte interimar al Mişcării Socialiste Internaţionale, propovăduieşte nu numai schimbarea raportului de forţe în favoarea stângii (change in balance of power), dar pur şi simplu lichidarea paradisurilor fiscale. El estimează că “30% din averea bogaţilor lumii sunt ascunse (unaccountable)” şi nu se impozitează. Ce zic vecinii şi aliaţii ciprioţi auzind asta de la un grec sadea cu (re)nume internaţional? Mi se pare că e mai uşor să dai lecţii decât să faci lucrurile să se întâmple când eşti la putere. Mi-l amintesc pe Papandreou un democrat, cerând referendum pentru aprobarea măsurilor de austeritate în Grecia (sic!), dar a făcut prea puţin pentru corectarea sistemului de colectare a impozitelor în Grecia.
P.S. În Programul PSD prezentat la Congres (“România Puternică şi Corectă” în 9 puncte – priorităţi) a existat o singură menţiune despre fiscalitate (la pct. 1, “Ieşim din criză”): “Război împotriva evaziunii, pentru întărirea financiară a statului şi a serviciilor publice”. Puteau să ia mai multe din discursul lui Papandreou!