Tocmai am lansat Raportul Anual Privind Evoluţia Pieţelor Financiare Nebancare în România, pe un trend crescător, pentru produsele de asigurări înregistrându-se chiar prima creştere de la criza financiară declanşată în 2008 (colapsul Lehman Brothers). România şi-a reluat creşterea economică de câţiva ani, stabilizată la un ritm de 3-4%, reflectat inclusiv în prognozele pe următorii 2-3 ani. De data aceasta este mai sustenabilă, deşi nu lipsită de vulnerabilităţi, de la deficitul bugetului de stat până la deficitul în creştere al contului curent şi implicit creşterea importurilor şi dependenţa de finanţare externă.
Economia globală îşi revine – mai dinamică în SUA, unde duduie de-a dreptul, şi mai lent în Europa. În acelaşi timp, ţările BRICS – neafectate de criza financiară şi considerate marile invingătoare ale ultimei recesiuni – nu confirmă entuziasmul celor care le prevedeau rolul de nouă locomotivă a economiei mondiale. Brazilia a căzut cel mai tare şi cel mai repede. Un deficit bugetar de peste 10% e greu de administrat chiar şi de experimentatul ministru de finanţe nou instalat. Dar şi Rusia – masiv influenţată de căderea preţului la petrol şi (probabil) de bugetele alocate pentru modernizarea armatei – este în teritoriu negativ. India şi Africa de Sud dezamăgesc de asemenea, iar China şi-a redus ritmul creşterii economice.
Vedem că, în mai putin de 10 ani, efectele crizei financiare, însoţită de o recesiune economică serioasă, au fost estompate în ţările dezvoltate bazate pe economii de piaţă mature, care tocmai confirmă prin asta că dezvoltarea se bazează pe pieţe funcţionale. Pe de alta parte, ţările emergente, care nu au fost afectate de criza financiară şi ar fi trebuit să continue creşterea economică – cu plutonul lor fruntaş ţările BRICS – dau semne de oboseală, au căzut în teritoriu negativ şi arată că nu şi-au consolidat economiile, că mai au încă vulnerabilităţi şi că au nevoie de reforme serioase.
Reformele şi funcţionarea economiei de piaţă sunt şi problemele României, chiar dacă este în teritoriu pozitiv. Evoluţiile din ţările dezvoltate – Statele Unite în primul rând – ne dovedesc şi nouă că nu întoarcerea de la capitalism (s-au înmulţit vocile nostalgice după liniştea şi lipsa de griji din comunism!), ci consolidarea economiei prin funcţionarea şi dezvoltarea pieţelor este drumul spre bunăstare. Dar, este adevarat, nu ai aceeaşi linişte şi trebuie să fii permanent alert, să ai ţinte, obiective, pe care să le urmăreşti în detaliu. Să fii dinamic şi creativ. Pentru că ai presiunea pieţelor.
Autoritatea pentru care lucrez are ca misiune principală tocmai “stabilitatea şi funcţionarea pieţelor financiare nebancare”, în linie cu nevoia de continuare a reformelor în sectoarele care au rămas mult în urmă. Pieţele de bunuri şi servicii, inclusiv de servicii financiare, sunt eterogene, nu comunică suficient, nu creează suficientă lichiditate şi în consecinţă nici stabilitatea preţurilor şi a tarifelor. În ultimii ani a fost nevoie de intervenţii legislative, normative sau operaţionale pentru deblocarea canalelor de funcţionare a pieţei asigurărilor, dar şi pentru piaţa de capital. Mai sunt lucruri de făcut şi pe piaţa pensiilor private.
Mai avem și reminiscenţe ale tranziţiei şi privatizării în masă din anii ’90. Pe piaţa asigurărilor, riscul de neplată legat de daune era în totalitate acoperit printr-o schemă de garantare cu plafon nelimitat, înlăturând astfel orice diferenţiere calitativă în piaţă, singurul factor de diferenţiere fiind doat primele ieftine. Industria asigurărilor devenise o maşinărie de generat bani, fără să dea prea mare atenţie, sau chiar deloc, la administrarea riscurilor şi cheltuielile viitoare.
Până de curând, mai ales la asiguratorii locali, rezerva de daune pe care toţi asigurătorii trebuie să o constituie pe baza evaluării riscului din portofoliu, avea dimensiuni aleatorii. Proasta gestiune a riscurilor generatoare de pagube şi a resurselor financiare nu era sancţionată, întrucât niciodată nu ar fi fost resurse în fondul de garantare care să acopere nelimitat obligaţiile asumate prin poliţele de asigurare. În economiile mature, acesta se numeste hazard moral, când nimeni nu-şi asumă niciun risc (de neplată, aici), pentru că există oricând cineva care să le preia (în cazul asigurătorilor – fondul de garantare). Am eliminat hazardul moral, transferând asupra societăţilor responsabilitatea pentru gestiunea financiară.
Am creat instituţia de administrare a schemei de garanţii, cu plafon limitat la 100.000 Euro, şi am creat astfel posibilitatea ca cei care au gestionat defecuos (uneori fraudulos) să fie sancţionaţi pentru greşelile lor şi să suporte consecinţele, fără efecte negative pentru consumator. Şi acestea sunt măsurile de ajustare structurală, care pot ajunge până la lichidare. Dar am pus la punct, înainte de lichidare, scheme de redresare şi restructurare, care să limiteze costurile unor gestiuni defectuoase. Mă refer la redresare sau rezoluţie pentru entităţile semnificative, cu impact mare în piaţă. Acest set de instrumente stimulează gestiunea sănătoasă, administrarea prudentă a riscurilor şi funcţionarea pieţei pe cerere şi ofertă în termeni comparabili, diferenţiati numai de calitatea produsului (plata neîntârziată a daunelor) şi a serviciilor. Volumul tranzacţiilor a crescut cu peste 8% în 2015 şi ne aşteptăm la peste 10% în 2016, deşi cel mai mare jucător a ieşit din piaţă.
Au fost înlăturate “barierele” din piaţa de capital (poate cu una-două excepţii) prin iniţiative legislative transformate în legi, prin simplificarea şi reducerea normelor şi regulamentelor, am renunţat la acte individuale de natura “dispunerilor de măsuri”, am înlăturat în mare măsura reziduurile privatizării în masă (piaţa Rasdaq în primul rând). Am desfundat canalele de tranzacţionare cu pieţele europene (dubla listare la Londra de exemplu) şi am întărit infrastructura. Chiar daca volumul tranzacţiilor a fost în scădere, piaţa ar trebui sa fie mai atractivă şi mai predictibilă.
Dezvoltarea inegală a pieţelor în România şi competitivitatea scăzută a produs efecte contradictorii: distorsiuni de preţuri, diferenţieri de tratament, polarizări nejustificate. Şi de aici nemulţumiri, frustrări şi inechităţi sociale. Pieţele care s-au dezvoltat cel mai mult, mai productive şi mai eficiente, generează mai multă stabilitate şi venituri mai mari. În timp ce pieţele mai puţin dezvoltate generează venituri mai mici şi oferă produse de calitate scazută si la preţuri cu renta mai mare.
Dar lecţia nu este că economia de piaţă a eşuat şi trebuie să căutăm altceva. Nu luaţi în seamă variante arhaice, de tipul naţionalismului, socialismului sau extremismului. Noi nu putem avea atitudini antisistem, anticapitalism sau antipiaţă. Pentru că la noi aceste instituţii nu şi-au produs efectele. Singura explicaţie este că economia de piaţă nu a avansat suficient, iar pieţele nu funcţionează corespunzător. Soluţia este întoarcerea către reformele restante, pentru consolidarea economiei de piaţă.
Ţările în curs de dezvoltare, care s-au oprit din construcţia economiei de piaţă, plătesc acum preţul inconsecvenţei şi al ezitărilor continui, potrivit ciclurilor politice, cu bunăstarea propriilor popoare. Ţările cu economii de piaţă mature, funcţionale, au reuşit să depăşească dificultăţile sistemului.
Feriţi-vă de a treia cale. Experimentul este prea costisitor.
Pentru noi calea este construcţia, consolidarea şi stabilitatea pieţelor funcţionale. Este şi o misiune instituţională.