Despre fondurile de pensii private – Pilonul II

Posted on

Discuțiile despre pensiile private, un subiect intens mediatizat în ultimii 3 ani, continuă sa ridice noi îndoieli, după mai mult de un deceniu de la lansarea lor. Ce este mai surprinzător, Sindicatele, care au avut întotdeauna capacitatea de a devansa administrația publică în promovarea celor mai bune practici internaționale, se aliniază discursului unor politicieni, chiar foști responsabili cu sectorul, și susțin că numai statul, obligat prin Constituție, poate să asigure și să garanteze pensia cetățenilor pentru munca de o viață. Mai nuanțat însă, statul are obligația să asigure aceasta compensație, direct sau indirect, inclusiv prin sistemele de pensii pe care le organizează, complementar cu pensiile de stat, așa cum sunt pensiile ocupaționale sau fondurile de pensii private și administrate privat.

“Statul nu dă niciodată faliment” (Sindicatele), spre deosebire de instituțiile private, inclusiv fondurile de investiții, care ar putea să intre în insolvență. Da, teoretic statul nu poate intra în faliment, dar în practică se vorbește de “state falite”, cu referire la acele state care înregistrează deficite financiare permanente sau care nu-și administrează eficient resursele. Sub presiunea politică, guvernele pot să schimbe destinația contribuțiilor la pensii, cel puțin temporar, sau pot interveni asupra cuantumului pensiilor (prin impozitare), din lipsă de resurse. Fondul de pensii de stat în România a avut deficite permanente, din cauza modului de calcul al pensiilor și a pensiilor speciale. Statul nu dă faliment pentru că poate să impună impozite și taxe pentru acoperirea deficitelor, dar s-a dovedit că nu poate să o facă oricum și oricând.

Protecția de vârstă se face exclusiv din contribuția membrilor activi ai societății, între generații. Statul intervine numai ca intermediar, ca orice instituție financiară, cu rol de mobilizare a resurselor (contribuțiilor) și realocarea lor potrivit sistemului de plată a pensiilor, stabilit prin lege. Statul nu alocă din veniturile proprii și nici nu are alte resurse pentru protecția socială (ex. prin investirea disponibilităților din fondul de pensii). Pericolul este ca baza contribuabililor să se reducă atât de mult, concomitent cu mărirea necesarului de pensii, încât contribuția membrilor activi ai societății să nu mai poată acoperi nevoile în plată. În România s-a ajuns, de la 2 contribuabili pentru 1 pensionar, la 1 contribuabil activ pentru 1 pensionar, dar când ajunge la 1 contribuabil pentru 2 pensionari, sistemul intră în incapacitate de plată (semnalele sunt la orizontul de timp 2040).

Sistemele de pensii s-au dezvoltat de la scheme private spre scheme publice, iar de-a lungul timpului s-au conturat sisteme combinate, inclusiv soluții alternative de contracarare a vulnerabilităților în schemele publice de pensii, pentru reducerea dependențelor între generații și corelarea nivelului pensiei individuale cu efortul propriu. Una dintre aceste instituții sunt fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), constituite prin transferul unei părți din contribuțiile la fondul de stat în proprietate individuală a fiecărui contribuabil și încredințarea lor pentru administrare unor intermediari financiari. Mandatul acestor intermediari constă în consolidarea contribuțiilor inițiale și sporirea acestor resurse prin investiții pe piețele financiare, printr-o  politică de investiții conservatoare și supravegheată îndeaproape de autorități publice. Au fost înființate și mecanisme de garantare ( Fondul de Garantare și o schemă de provizioane), care să acopere eventual pierderile marginale.

Potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România, randamentul total realizat de toate fondurile din Pilonul II, de la debut (20 mai 2008) și până la finele anului 2019, a fost de 154% (peste 2,6 miliarde de euro), adică un câștig anual mediu de 8,35%  pentru toată perioada de funcționare. Acest indicator este cu mult peste inflația din perioada respectivă (41,8%). Fondurile de pensii din Pilonul II sunt alimentate continuu cu contribuțiile prevăzute de lege, iar disponibilitățile se consolidează prin investiții în instrumente cu risc scăzut, astfel încât nici prezumția că pot să intre în insolvență nu este decât una pur teoretică. In extremis, s-ar putea întâmpla când toată economia intră în colaps total. Dar asemenea scenarii nu sunt realiste, iar dacă se întâmplă, nici fondurile din Pilonul I (fonduri de stat) nu vor mai avea lichiditate.

Pilonul II individualizează contribuabilii și îi aduce mai aproape de administrarea fondului, prin transparentă și comunicare permanentă, gestionează mai bine resursele și așteptările. Totodată, încurajează comportamentul individual de economisire și investiții, încrederea în mecanismele pieței (mâna invizibilă) și preocuparea fiecărui membru al societății pentru securitatea financiară, a lui și a familiei, inclusiv după pensionare. Lăsând deoparte că fondurile de pensii administrate privat sunt instituții financiare importante pentru dezvoltarea economică sustenabilă și de creștere a nivelului de trai. Deschiderea periodică a discuțiilor publice pe fundamentele fondurilor de pensii nu reprezintă decât un regres în evoluția societății și economiei românești.