Suntem martorii unor mișcări tectonice în relațiile internaționale și reașezării economiei globale. Asistam la sfârșitul unui ciclu de de peste 100 ani, de cooperare politică, economică și militară.
În lumea occidentală, cooperarea a fost inaugurată de un Președinte american, Woodrow Wilson, după Primul Război Mondial. In contextul prăbușirii ultimelor imperii din Europa, wilsonismul a promovat autonomia statelor naționale și a retrasat harta Europei. Așa a apărut și România Mare. Totodată, Wilson a lansat cooperarea politico-diplomatica internațională, pentru asigurarea păcii și stabilității în Europa, prin înființarea Ligii Națiunilor. Fără participarea SUA (respinsă de Congres), Liga nu si-a atins scopul si nu a rezistat.
Lumea europeană trecea, dupa o lunga perioada, de la înțelegeri între marile imperii, la relații de cooperare între statele naționale, suverane, subiecte de drept internațional. Însoțită de o dezvoltare fără precedent a schimburile comerciale și modernizarea economiilor naționale. România a cunoscut cea mai mare dezvoltare economică, “prin noi înșine”.
Un alt Președinte american, Franklin D. Roosevelt, a relansat cooperarea internațională, după al 2lea Război Mondial, și a proiectat arhitectura postbelica a relațiilor internaționale, pentru asigurarea stabilității și păcii în lume. A fost înființată Organizația Națiunilor Unite, cu vocație universală, dar și organisme de colaborare economică (FMI, BIRD, GATT) și militară (NATO), în lumea occidentală. Din nou, SUA a avut rolul principal.
Comerțul internațional s-a liberalizat continuu, Acordul General de Tarife și Comerț (GATT) s-a transformat în Organizația Mondială a Comerțului, iar dezvoltarea transporturilor și infrastructurii logistice a asigurat aprovizionare cu mărfuri și servicii, pe baze competitive, din toate colțurile lumii. Instituțiile internationale postbelice, care au constituit osatura stabilității si cooperării internationale, funcționează in continuare, dar sunt tot mai ignorate.
După căderea Comunismului, Romania s-a (re)integrat în lumea occidentală și a devenit membra organismele politico – economice (Uniunea Europeană) și militare (NATO). Reformele economice de inspirație neo-liberala au aliniat România la fluxurile comerciale și financiare mondiale, și au sporit gradul de integrare în Europa și în lume, tot mai dependentă de transferul de tehnologii, investițiile străine directe și finanțarea internațională. Globalizarea economiei mondiale, facilitarea schimburilor comerciale și accesul la resursele financiare au contribuit la creșterea nivelul de trai și a bunăstării, dar au sporit și decalajele de dezvoltare, au polarizat și mai mult păturile sociale și au accentual deficitele comerciale și financiare, pentru țările mai puțin competitive. România este în această situație.
Pe fondul unui început de izolare națională și deglobalizare, determinată de pandemia COVID, un alt Președinte american (Donald Trump), a (re)lansat resetarea dramatică a relațiilor internaționale și economiei globale, prin concentrarea politicilor de dezvoltare în interiorul frontierelor naționale și retragerea bruscă din relațiile de cooperare, politică, diplomatica, economică și militară, cu lumea occidentala. Se contureaza politica aranjamentelor separate, a relatiilor intre Marilor Puteri, care joacă acum rolul Marilor Imperii, din perioada înaintea Primului Război Mondial.
Se prefigurează intelegeri “la virf” a acestora și o politică mai in forță în relațiile cu celelalte state, mai mici sau mai slabe, economic și militar. Este sfirsitul colaborării fără frontiere și începutul unei perioade de dezangajare si reașezare a economiei globale, cu accent pe economiile naționale. Vechile alianțe, universale sau regionale, își schimba rolul. Cel mai mult sunt afectate țările cu deficite financiare, tehnologice și de producție, de forță de muncă și productivitate, de înzestrare militară și capacitate de apărare. Este evidenta o noua abordare a interesului national.
Urmează o perioadă de amenințări, dar și plină de oportunități. Este și un proces de “trezire”dintr-o adormire confortabilă. Pentru noi, era prea frumos, ca sa dureze. Am folosit, sub potential, resursele interne și am beneficat, excesiv, de resursele externe de producție, financiare și de apărare. Prin resetarea relațiilor internaționale, este momentul să ne întoarcem spre interior, din nou “prin noi înșine”. Se revine la efortul național, din perioada interbelică. Țările isi găsesc locul, in noua arhitectura a relatiilor internationale, prin ce fac efectiv, nu prin ceea ce pretind sau mimează. Vor fi frustrări, decepții, dar și beneficii.
România este forțată să se mobilizeze. Aflată, acum, într-o criză politică internă și la cea mai joasă credibilitate financiară din ultimii 20-25 ani, acumulând toate deficitele posibile, comerciale și financiare, nu are altă soluție decit să se (re)inventeze, ca să continuie dezvoltarea. Avantajele României sunt (a) forța de munca tinara, inteligenta și înalt calificată (în mare parte pregătită în țările dezvoltate) și (b) accesul, aproape nelimitat, la tehnologie (mulți români tiner lucrează in străinătate).
Combinația poate face miracole. Nu politicile naționale vor face diferența, ci contribuțiile individuale. Acolo unde se găsesc, fiecare, poate să contribuie la progresul țării lor. Și prin inițiativele și proiectele lor, chiar dincolo de frontiere. Este o ocazie de colaborare ideala intre stat si privat, in interiorul, dar si in exteriorul tarii. O tara unita in interesul national.
Pe acesta baza, prioritățile ar putea fi (a) energia și (b) înzestrarea militară pentru apărare. Care ar asigura succesul financiar, individual sau în echipă, pentru românii antreprenori, dar și pentru tara. România are șansa să devină o forta energetică, care poate să acopere nevoile locale, dar și un furnizor pentru piața europeana. Pe baza resurselor energetice existente, potențate de tehnologii noi, dar și descoperirea unor resurse noi.
Securitatea energetică este primul pas in apărarea si consolidarea securității nationale. Dar înzestrarea militară, bazata pe tehnologii noi, este determinată de existența unor conflicte în vecinătate, fără un sfirsit predictibil, dar și de retragerea, parțială, a garanțiilor de securitate, din cadrul NATO. O noua doctrina, fără limite în inovația mijloacelor de război electronic. Bazat pe aceleași resurse, abundente la români, inteligenta și cercetarea tehnologică.
Perioada pe care o parcurgem este extrem de dinamica, dar si volatila. Atit sectorul public, dar si cel privat, sunt intr-o alerta continua, de ajustare la noile realității, dar si de folosire, in interesul national, noilor oportunități. Viitorul ne va confirma.