Iarna cu mâncare tradiţională românească


Iarna a sosit în România cu ceva întârziere anul acesta. Sâmbătă, 25 ianuarie, a fost prima zi adevărată de iarnă însoţită, ca în fiecare an, de un cortegiu de incidente, blocaje, derapaje şi, în final, închiderea celor mai importante căi rutiere – autostrăzile A1, A2 şi A3 – drumurile naţionale şi judeţene în sud-estul ţării, dar şi o bună parte din căile feroviare. Bucureştiul şi câteva oraşe în stare de asediu, sate acoperite de zăpadă, şcoli suspendate (spre bucuria copiilor).

O administraţie nefuncţională, confuză şi dezorganizată. Parcă acum vine prima  iarnă în ţara noastră. Şi o luăm de la capăt. Un stat care nu funcţionează, carevasăzică nu există!

Cod galben, portocaliu şi chiar roşu. Buimăceala a ţinut cam o săptămână. Un deja vu tras la indigou. Face parte structural din viaţa noastră iarna, un fel de episod care nu poate să ne lipsească. Cei mai mulţi ar da vina pe crivăţul siberian (de ce numai în sud-est?), lipsa de apărare împotriva viscolului de la est, câmpiile întinse fără nici o protecţie, mai puţin o administraţie bătută de vânt. Dar curg necontenit şedinţe televizate de comandamente improvizate, semn că se lucrează. Dincolo de asta, imagini cu lume sinistrată, rătăcită, dispărută şi fără asistenţă. Trebuie să ne obişnuim că le vom avea şi iarna următoare. Aceasta se va duce curând, de la sine, aşa cum a venit.

Altfel, iarna ar fi chiar foarte frumoasă. Am o casă în subcarpaţii sudici ai Munteniei (cam la limita dezastrului sud-estic prăvălit de ninsori!), într-un piesaj… helvetic, unde zăpada se aşează liniştit şi atmosfera este de basm. Vedeţi imaginile alăturate. Par de vis, nu? Te încântă să le priveşti. Gospodarii din această zonă, dar şi din multe altele nesinistrate, au rutina lor de iarnă, activităţile complementare muncii câmpului, îngrijirea animalelor şi hrana specifică sezonului.

Pe ei nu-i interesează că administraţia nu funcţionează, ei îi căinează eventual pe năpăstuiţii de soartă pe care îi văd la televizor. Altfel, ei au treaba lor. Vă mai aduceţi aminte versurile “Tata iese să mai pună/Apă şi nutreţ la vacă/Vine nins cu-n fel de brumă/Şi-n mustăţi cu promoroacă”. Ale cui sunt? Mai sunt ele valabile?

După ce înfruntă nameţii în curte, să-şi îngrijească gospodăria, bărbaţii şi femeile trebuie să completeze necesarul de calorii cu mâncare specifică de iarnă. Potrivit tradiţiei româneşti, odinioară, dar şi acum, fiecare gospodărie trebuie să aibă un porc de Crăciun. Dar porcul este alimentul de bază pentru toată iarna. Fac şi eu la fel. Îmi pregătesc carnea (muşchi, dar şi coaste) şi cârnaţii “la garnitză/găleată”: îi porţionez, îi prăjesc în untură, îi aşez în straturi într-o găleată, bidon sau borcan, peste care pun untura topită, curată până îi acoperă complet. Untura îi protejează şi îi frăgezeşte. Se păstrează în pivniţă sau la loc rece. Tot în fiecare iarnă îmi pun murături, gogonele, morcovi, sfeclă roşie, conopidă, varză roşie cu apă şi sare. Varza albă se pune separat, în principal pentru sarmale sau varză călită la ciolan şi cârnaţi.

Mi-am adus aminte de iarna din copilărie şi stimulat de atmosfera de afară, mi-am pregătit ” coaste şi cârnaţi de porc încăieraţi cu ouă” (vezi alături). Este unul dintre cele mai gustoase feluri de mâncare de iarnă tipic românească. Adică mi-am scos de la garnitză câteva bucăţi de carne, coaste şi cârnaţi, pe care le-am încălzit bine în tigaie şi peste care am pus 3-4 ouă. Se amestecă împreună. Se pun eventual sare şi boia după gust. Se servesc cu murături şi mămăliguţă.

Puteţi adăuga o vişinată, ţuică sau vin fiert. Astfel burduşit, puteţi curăţa zăpada din curte.

Nu este o mâncare pentru fiecare zi şi nici nu pare “sănătoasă”. Dar este foarte gustoasă şi merită din când în când. Mai ales când te bântuie nostalgia obiceiurilor noastre locale.

P.S.:  Eu am moştenit acest fel de mâncare din Oltenia, dar l-am întâlnit şi în Făgăraş (pe drumul Braşov-Sibiu este un han foarte bun la care găsiţi carne la garnitză delicioasă. Eu mă dau în vânt după o specialitate modovenească foarte apropiată: tochitura – carne de porc, cârnaţi, ficat, brânză de burduf şi ouă ochiuri cu mămăliguţă. Cea mai bună am găsit-o în zona Târgu Neamţ.

09/02/2014 3 Comments română

About the Author

Mișu Negrițoiu

  • Ovidiu Slavoiu

    Tot din garnita se manca si in Muscel… Faceam “dumicati” din mamaliga pe care ii tavaleam prin tigaie. Uneori insa “intingeam” si paine de vatra sau lipie framantata in odaie.

  • Gabriel Dragomir

    foarte sugestiv articolul, din descriere reiese clar o anumita stare interioara, un respect fata de datini, obiceiuri dar mai mult, un respect si o intelegere a celor ce au fost inainte… cum scria Arghezi, un sentiment de a simti bunicii si unchii in oase, deci in gene… mai mult decat glasul in care gandim in gand, ceea ce mancam si unde mancam si cum mancam ne reprezinta.

  • Bogdan Muntean

    După așa ospăț, ar fi mers un desert bucovinean, format din clătite cu brânză dulce, stropite cu smântână din belșug, iar mai apoi date la cuptor preț de 20 – 30 de minute.
    PS : Pentru cunoscători!